luni, 25 august 2008

Patura de Nori


Posted by Picasa

Ironie cu Efect Intarziat

Ma pregateam sa pornesc urcarea pe muntele fuji. Era dimineata si tocmai luam un mic dejun in aer liber. Langa mine taraba de bunatati care se vede in poza de mai jos.



A se remarca cosul de gunoi de langa taraba, un cos de gunoi care este folosit numai de catre vanzatoare. Daca toata lumea ar arunca gunoaiele acolo, ele, in loc sa serveasca clientii ar trebui sa arunce gunoiul o data la 5 minute. Un american se apropie si vrea sa arunce ceva in acest cos de gunoi privat. Una din vanzatoare ii spune ca este interzis.
Ofensat, americanul spune: "Shitsurei, that's really rude!" adica "Imi cer scuze. Ce faceti este foarte nepoliticos." Traducerea nu este mot-a-mot (asta pentru maniacii acuratetii) pentru ca vreau ca sensul sa fie cat mai clar.
"Shitsurei" este un cuvant care intr-adevar se foloseste in limba japoneza pentru a-ti cere scuze. Insa acest cuvant, de unul singur, este un adjectiv si inseamna nepoliticos. Am aflat asta abia astazi. Din acest motiv mi se pare ironia cu efect intarziat.
Asadar sa studiem din nou fraza:
"Shitsurei, that's really rude." s-ar putea traduce de fapt "Sunt nepoliticos dar ce faceti este foarte nepoliticos." Fara sa vrea, americanul isi recunoaste greseala... O alta varianta de traducere, poate mai aproape de adevar insa este "Nepoliticos, ce faceti este foarte nepoliticos." Ce era in capul americanului e clar - vroia sa-si ceara niste scuze sarcastice, si apoi sa-i zica vanzatoarei ca e nepoliticoasa. Ar fi fost prima data cand as fi vazut japonezi nepoliticosi pe fata, desi in context nu era deloc asa.
Ce a iesit...astept pareri, mie unuia mi se pare foarte comica intreaga scena!
Posted by Picasa

duminică, 24 august 2008

Rasarit pe Fuji

Posted by Picasa

Raspuns la Comentariu

"buna dragilor, imi permit sa las si eu un comentariu despre japonezi: americanilor, 100% li se considera superiori, pentru simplul motiv ca LE SUNT superiori, la orice capitol. Americanii acum (in aceasta criza financiara) isi arata adevarata valoare, cea de natie nula, de urmasi de puscariasi; tot ce au ei, absolut tot, a fost construit de mintile unor baieti destepti, adusi din lumea larga, nu de ai loc. Iar comparatia cu japonezi-nemti este valabila, sunt comparabili. Nemtii pot oricand sa concureze cu japonezii in domeniile importante. food for thought : de ce nu sporta romanii termene de comparatie cu japonezii? din cauza originii latine, oare? din cauza asupririi comuniste, de 50 ani, care ne-a cam indobitocit? este potrivit exemplul dacie-toyota, in comparatia dintre noi si ei?
Andrei"

Am primit acest comentariu in urma cu cateva zile. Cer scuze pentru absenta - munca-i grea.
Ma intriga ideea cum ca japonezii se considera supriori americanilor pentru ca le sunt superiori... In primul rand nu mi se pare ca daca esti superior cuiva automat te si consideri superior. Sunt doua lucruri total diferite. Nu stiu ce sa spun despre superioritatea unora sau a altora - oare astfel de judecati pot fi facute cu usurinta?
Ceea ce pot sa spun insa este cum percep de la fata locului relatia dintre cele doua popoare. Aici intra noste elemente esentiale in discutie care nu trebuiesc uitate.
Spre finalul celui de-al doilea razboi mondial, majoritatea japonezilor nu numai ca nu-l vazusera pe Imparat vreodata pe viu, dar nici macar nu ii auzisera vocea. Imparatul era pentru ei Dumnezeu, pentru ca se tragea in linie directa din Amaterasu, zeita soarelui.
Ce inseamna asta oare? Ei bine faptul ca imparatul este zeu pe pamant inseamna ca trebuie sa i se dea ascultare, inseamna ca mereu are dreptate, inseamna ca niciodata nu poate fi infrant. Pentru noi este absolut imposibil sa intelegem nivelul de devotament al japonezilor pentru imparatul lor, dar un exemplu poate ne va usura aceasta incercare. La sfarsitul secolului 19, cand Japonia abia iesise dintr-un ev mediu prelungit, imparatul a dat un soi de edict care mai mult semana cu o scrisoare deschisa. In aceasta scrisoare, imparatul ii incuraja pe japonezi sa invete - cat mai mult si cat mai repede. La acel moment, aproape nimeni nu putea sa scrie sau sa citeasca, nivelul analfabetismului era undeva peste 90%. Din momentul in care acel edict s-a raspandit in toata tara, in aproximativ 5 ani, acest nivel a scazut pana sub 1%!
Nu cred ca gresesc foarte mult daca spun ca japonezii aveau incredere maxima in imparat in al doilea razboi mondial si ar fi murit toti pana la unul inainte de a se preda.
Imparatul a fost constient de asta dupa dezastrul celor doua bombe atomice de la hiroshima si nagasaki, si mai era constient de faptul ca era singurul care ar fi putut pune capat razboiului. Asadar s-a hotarat sa vina la radio si sa transmita intregii tari vestea ca razboiul e pierdut si ca se semneaza armistitiul cu americanii.
Numai auzindu-i vocea soldatii japonezi ar fi lasat armele. Insa oare ce a insemnat asta pentru ei si pentru retul japonezilor? Poate este putin exagerat, dar sa ne imaginam ca brusc, intr-o zi, s-ar auzi la radio vocea lui Iisus Hristos anuntandu-i pe oameni ca Dumnezeu a pierdut razboiul cu satana...stiu, este poate o exagerare, dar nu este o exagerare asa mare precum pare in primul moment. Au fost momente de groaza si de disperare.
Insa apoi ce se intampla? Americanii incep sa guverneze tara, trimit bani, refac orasele, construiesc scoli si spitale etc. Nu zic ca nu au avut interesele lor, evident ca nu au facut asta doar din mila si buna vointa! Dar majoritatii japonezilor oare nu li s-o fi parut asa? Oare dupa ce simbolul si puterea imparatului s-au prabusit, nu au avut nevoie sa inlocuiasca figura acestuia cu altceva? Si oare daca cineva iti invinge zeul, nu inclini sa te inchini noului zeu, care e mai puternic decat cel vechi?
Asadar chestiunea sentimentului de superioritate fata de americani este desigur una extrem de complexa si sensibila. Exista, dar este amestecata cu o fascinatie ciudata, care se vede in faptul ca japonezii adopta tot mai multe cuvinte din limba engleza, ca imita tot felul de lucruri venite din state, si din tot felul de elemente mai mici sau mai mari vizibile mai ales in cultura media, in interesele tinerilor, si asa mai departe.

luni, 18 august 2008

Ganduri

Japonia este o lume atat de diferita de a noastra incat daca ar fi un taram fantastic dintr-o povestire, sau o alta planeta dintr-un roman sf atunci ar fi perfec plauzibil. Nu poti spera sa cunosti japonia sau sa stii cum este fara sa vii aici, si nu poti spera sa o intelegi chiar daca stai ani in sir printre acesti oameni. In esenta par a fi oameni ca oricare altii, dar de fapt, prin fire, educatie, prin gene si sangele care le curge prin vene sunt profund diferiti.
Cand zici Japonia te gandesti imediat la politetea lor legendara – dar este o politete care depaseste orice inchipuire, si care pe alocuri nu are nici un sens. Cand clientul vine la casa de marcat sa plateasca isi cere scuze ca te-a deranjat. Si totusi cand un copil urla in restaurant teoretic deranjand pe toata lumea, nimeni nu se scuza si nimeni nu se supara. Exista cuvinte diferite pentru “mama” – “haha” daca vorbesti de propria mama, “okaa-san” daca vorbesti de mama altcuiva. Pe de alta parte, priviti poza de mai jos. Copilul demonstrand un profund respect filial.



In anii care au trecut de la al doilea razboi mondial, japonia s-a ridicat fantastic de repede, desigur si cu ajutor de la americani, dar totusi cei care au muncit au fost japonezii. Au construit autostrazi, poduri, centrale nucleare, au reconstruit orase intregi distruse total. Este o tara in continua miscare – la ora 12 noaptea metroul este la fel de plin ca si ziua. Oamenii isi iubesc munca mai mult decat nevasta, fac ore suplimentare peste ore suplimentare si nu isi iau decat cateva zile pe an vacanta. Exista si cazuri de oameni care muncesc practic non-stop, 365 de zile pe an. Si totusi cand ii vezi de aproape descoperi cu stupoare ca sunt incredibil de ineficienti. O gramada de lucruri se fac prosteste, de multe ori se scarpina cu mana stanga la urechea dreapta. Orice decizie cat de mica trebuie sa treaca prin intregul lant de conducere, toti superiorii trebuie sa-si dea aprobarea inainte ca ceva sa se intample, si desigur pe drum ideea se modifica si se pierde. Daca vezi un lucru care se face ineficient nu trebuie sa speri ca vei putea sa ii convingi sa-l faca mai bine. Japonezii au si o frica de schimbare extrem de mare pentru ca schimbarea ii smulge din bula protectiva pe care si-au creat-o in jur. Daca stau insa sa ma gandesc, mi-e teama de o japonie in care lumea nu numai ca munceste din greu si isi face treaba serios si constiincios dar si eficient. Daca lucrurile ar sta asa, oamenii astia probabil ca ar cuceri lumea in maxim 50 de ani...
Lumea aici nu numai ca incearca sa munceasca din greu dar in ceea ce priveste munca se lupta constant sa-si depaseasca limitele. Asta este valabil mai ales pentru femei, care in mod vizibil au un statut diferit de barbati. O colega de munca in special exceleaza din acest punct de vedere, de exemplu ridicat lucruri care sunt in mod evident mult prea grele pentru ea. In loc sa roage pe cineva sa le ridice, face asta de una singura parca pentru a demonstra ca este foarte eficienta si extrem de puternica. Tura de dimineata se termina la ora 10, si eu lucram cu doua colege. O colega superioara ne-a spus sa ne facem treaba pana la 10 si apoi sa terminam. La ora 10 am terminat ce aveam de facut si m-am dus sa mananc. Celelalte doua colege insa, desi li se spusese sa termine la 10 au continuat sa munceasca inca 15 minute pana cand sus mentionata superioara a revenit si le-a spus sa se opreasca. Chestia asta o fac pur si simplu ca sa demonstreze ceva. In plus insa o mai fac si din cauza statutului impus dar in acelasi timp auto-asumat. In calitate de femei, si fiind inferioare celorlalti care muncesc, nu-si permit sa se opreasca din lucru pana cand nu li se spune expres acest lucru. Ma intreb insa, o femeie care munceste de la 7 dimineata pana la 11 noaptea, mai are timp sa se ocupe de casa? Si daca nu, cine o face?
In continuare in Japonia, desi unele lucruri s-au mai schimbat, vezi de exemplu femeia mergand cu un pas in urma barbatului. In restaurant mi s-a intamplat sa iau comanda de la o masa la care sotul decidea ce mananca toata lumea. Urmarindu-i de la inceput mi-am dat seama de asta. Femeia nu se uita pe meniu, si cei doi nu schimbau nici o vorba si brusc barbatul dadea comanda...
In Japonia sa nu uiti – pe scarile rulante daca stai, stai pe partea stanga, pentru ca pe partea dreapta se urca! Daca ai nevoie de ceva, oricine va fi fericit sa te ajute...atata timp cat te poti exprima in japoneza... Oriunde te duci – magazine, restaurante, cladiri de birouri, autobuze, trenuri, peste tot exista aer conditionat. Daca vrei sa mananci bine, ai mare grija unde te duci. Multe specialitati japoneze sunt delicioase, insa in acelasi timp sunt atat de straine incat chii ca initial gasesti gustul interesant, in cele din urma nu esti satisfacut. Toti Japonezii au o...cum sa-i zic – excrescenta, tumoare, malformatie, sau poate o fi vorba de vreo evoluie a speciei – ideea este ca au un telefon mobil atasat. Un Japonez fara telefon mobil este ca un taur fara...adica un bou.
Si in final, inca un sfat. Daca nu esti japonez nu vei fi niciodata tratat ca atare. Cand doamne respectabile isi exprima curiozitatea fata de prezenta unui european in restaurant, seful meu ma cheama (pentru ca vorbesc cel mai bine japoneza dintre toti europenii prezenti) si imi zice: “Zi ceva in japoneza!” - cine oare nu s-ar simti ca o maimuta bine dresata? Concluzia este – invatati niste expresii in japoneza inainte de a veni aici. Admiratia celor din jur este atunci garantata...chit ca sa fii admirat precum o maimuta la gradina zoologica nu este nici placut nici satisfacator.

miercuri, 13 august 2008

Tricouri Japoneze




Pentru cei ce inteleg engleza. Pentru restul lumii este unul in franceza. Comentariile sunt de prisos...as spune insa o chestie apropo de japonezi si limba engleza.
Marele paradox japonez este ca toata lumea vrea sa cunoasca limba lui Shakespeare, dar nici unul nu este in stare (ma rog...majoritatea). De aici si aceste minunatii perfect absurde...
Mai adaug niscaiva maine, nu poze ci chestii copiate de pe tricourile clientilor. Una insa acum:
Pe tricoul unei fetite de 10 ani era scris "Hungry like the Playboy!"
:-











marți, 12 august 2008

Mai multe despre Politete

In limba japoneza, verbele "a da" si "a primi" sunt doua verbe extrem de complicate care au mai multe sinonime ce difera foarte mult intre ele datorita sensului si a modului in care sunt folosite. De exemplu "a da" - totul depinde de statutul celui care da, respectiv celui care primeste. Daca statutul celui care da este mai mare ca a celui care primeste, atunci verbul folosit este "shiageru" - forma foarte politicoasa. Daca cel care da are statul egal sau inferior, atunci se foloseste "ageru". Prin statut superior se poate insa intelege orice - un sef, primul ministru, un doctor, un membru al familiei mai batran.
Scopul acestui sistem nu este pur si simplu de a separa oamenii pe categorii si de a face diferenta intre cei importanti si cei care nu sunt importanti. Acest sistem de gandire poate fi folosit pentru a exprima respectul fata de o persoana intr-un mod indirect dar foarte eficient. Ar fi aiurea sa spui cuiva "Va respect foarte mult." In schimb folosindu-te de aceste mici trucuri iti poti arata respectul foarte simplu. Atata timp cat nu exagerezi...
A primi este exact la fel. Daca cel care primeste are statut mai mare ca cel care ofera, atunci verbul folosit este cel mai putin politicos - "morau". Daca cel care ofera/da/trimite are statut mai mare decat cel care primeste verbul necesar este "kudasaru" - Daca primesti o scrisoare de la presedintele tarii vei folosi kudasaru.

Inca o chestie interesanta - tot felul de cuvinte din japoneza au o forma normala si una politicoasa. Printre ele si cuvantul... "apa". Apa, varianta normala, este "mizu". In varianta politicoasa (daca oferi sa zicem apa clientilor) zici "ohiya". As putea sa continui inca multa vreme cu astfel de exemple...insa vreau sa remarc altceva.
Nu este interesant ca in limba romana (si chiar in toate limbile europene) in loc sa avem sinonime mai politicoase pentru anumite cuvinte avem dimpotriva variante injurioase?
Vezi fata-moaca, tu-ma-ba-fa, fund-...se intelege, nu?

P.S.
Si japonezii au un soi de ba - limba lor insa este foarte politicoasa, asadar si injuraturile sunt la fel. Oricat i-am interogat, nopti in sir pe stilul "Ce face inima KGB-ului? Bate, bate, bate"...cea mai ingrozitoare injuratura pe care am scos-o de la ei este "mama ta are buricul iesit in afara". In afara de asta, doua "injuraturi" sunt de baza - prostule si rahat. Ma intreb uitamdu-ma in jur la ce a realizat acest popor (printre multe nerealizari, dar ce e al lor e al lor) - oare nu o fi mai bine asa?

vineri, 8 august 2008

Ionesco in Japonia sau Viata Bate Piesa de Teatru

Azi dimineata un grup de clienti, cam 5 la numar, stateau in jurul barului cu bauturi racoritoare, ceai, lapte cafea. In jur, nici un personal japonez, doar eu. Apar, si brusc cele 5 capete luminate se intorc spre mine. Ma indrept catre ei.
Ma priveau cu suspiciune, desigur, intrebandu-se daca voi intelege ce imi vor spune, si daca voi fi in stare sa si raspund. Cand am ajuns suficient de aproape de ei, unul ma intreaba: "Unde este ceaiul japonez?"
Toti ma sorbeau din priviri. Eu ma uit spre masa si vad in mijlocul ei, exact acolo unde trebuia sa fie, borcanul cu pliculete de ceai japonez. Hmm...ma gandeam daca nu cumva or fi vrut alt fel de ceai japonez? Imposibil...acela era singurul. Oare era posibil sa nu-l fi observat? Greu de crezut...era in milocul mesei, si langa erau doua ceainice. La dreapta erau cani...
Japonezii ma priveau emotionati. M-am indreptat catre masa. Toata lumea isi tinea respiratia. Simteam ochii lor oblici atintiti asupra mea.
Am ajuns langa masa. Tensiunea atinsese paroxismul! Am intins degetul spre borcanul de ceai. Incet, japonezii mi-au urmarit mana, si au observat brusc borcanul.
Un "Aaahhh!" general a urmat, tensiunea s-a spart ca un balon, toti erau bucurosi ca eu am inteles ce vroiau, si ca ceaiul japonez nu lipsea de pe masa...

+++

Stau in picioare. In dreapta mea, seful, managerul. Japonez, nu prea vorbeste engleza, si nu prea intelegi ce zici pentru ca vorbeste engleza japoneza. In stanga mea, o colega, frantuzoaica, cam talamba, nici ea nu vorbeste engleza, desi a studiat-o vreo 12 ani, si cuvintele pe care le spune le stalceste cu accentul frantuzesc. Seful vrea sa-i spuna ca impreuna ar face un cuplu minunat. Ea nu intelege.
Asa ca eu incep sa traduc din engleza stricata a unuia in engleza stricata a celuilalt, incercand pentru a ma face inteles, sa imit accentele stricate si golul de cunostinte de gramatica a celor doi...

+++

Gratar. Copii, viitori mari dansatori (acasa, in baie, in dormitor...). Strang farfurii goale de la mese. Ajung la o masa la care sta o fetita de cam 12 ani, destul de grasa (mai ales pentru o viitoare dansatoare) care se uita la mine cu ochii cat doua cepe (de alea japoneze, imense, afectate de bombele atomice)... Dau din cap spre ea, si imi cer scuze ca o deranjez. Pare ca vrea sa spuna ceva dar nu ii vin cuvintele...se face rosie, si in sfarsit tipa "Thank you very much!" Ma sperii, dar continui sa muncesc.
Se termina gratarul, toata lumea pleaca, si noi stam la iesire sa salutam clientii la plecare. Apare aceeasi fetita, din nou uitandu-se la mine cu ochi imensi, putin speriata de parca in curand as inchiti-o. De data asta nu se mai chinuie, ci, trecand pe langa mine si fixandu-ma cu ochii aia urla "Thank you very much!"

+++

In restaurant la pranz. Bufet, sau mai pe romaneste "platesti o data, mananci cat vrei". La o masa un pusti de cam 12-13 ani, singur. Gras. Rade farfurie dupa farfurie. Este extrem de ciudat sa vezi un copil japonez singur, insa iata-l. Ce m-am gandit: parintii l-or tine la regim. Pustiul, destept. Le zice parintilor ca tine regim daca il platesc. Parintii sunt de acord, iar cand vad ca el se tine de cuvant ii dau banii...el vine si sparge banii pe o masa copioasa!

WTF?! Unde am nimerit?!

sâmbătă, 2 august 2008

Gai Jin

Gai Jin - strain, non japonez si probabil pe undeva, cuvantul acesta are si o conotatie negativa. Probabil, desi nu apare in nici un dictionar, cuvantul mai inseamna si retardat, inapoiat, prostanac, inferior.
Japonezii sunt mereu extrem de politicosi. Te trateaza foarte frumos, iti zambesc, te asculta. La inceput nu observi faptul ca, desi se comporta astfel, te considera un gai-jin, cu toate conotatiile aferente. Gai-Jin, daca vii in Japonia, mai ales daca vrei sa traiesti aici, trebuie sa fii constient ca mereu vei fi considerat inferior, mereu vei fi plasat cu cel putin o treapta mai jos decat orice japonez.

La urma urmei, trebuie sa privim in istorie. Din 1600 pana prin 1850 Japonia a fost o tara inchisa care a cultivat xenofobismul pana in panzele albe. Dupa deschiderea tarii, fortata de amiralul Perry, Japonezii nu si-au schimbat cu nimic modul de a gandi, in ciuda contactelor tot mai frecvente cu exteriorul. Mereu s-au crezut superiori, ca doar imparatul lor era descendent pe linie directa din Zeita Soarelui, Amaterasu.

La finalul secolului al 19-lea, Japonia, tara abia iesita dintr-un ev mediu prelungit poarta doua razboaie - unul impotriva Chinei, al doilea impotriva uneia din cele mai mari puteri ale lumii, Mama Rusie. Japonia le zdrobeste pe amandoua in aceste razboaie. Primul razboi mondial nu face decat sa ii creasca puterea si, implicit recunoasterea internationala.

Momentul in care Japonezii primesc primul dus rece este abia cel de-al doilea razboi mondial si infrangerea provocata de bombele atomice de la Hiroshima si Nagasaki.

De atunci au trecut abia saizeci si ceva de ani...este oare de mirare ca in continuare se considera superiori?

Dileme si Enigme

Japonezii au picioarele strambe, curbate. Daca stau drepti, genuncii nu li se ating iar gambele arata ca niste paranteze. Desigur nu este valabil pentru toti, insa majoritatea asa sunt. Oare care sa fie explicatia? Ei bine, conform acestui articol este o chestiune de genetica, o trasatura a rasei. Aceasta trasatura este apoi accentuata de faptul ca copiii Japonezi sunt obisnuiti sa stea in anumite pozitii. S-ar parea ca nu este vorba de pozitia traditionala, in genunchi, ci de statul in genunchi cu picioarele indreptate spre exterior, in parti opuse ale corpului, cu genunghii apropiati. Alta pozitie nociva ar fi tendinta manifestata mai ales de fete care considera ca statul cu picioarele indreptate spre interior este frumos sau atragator...

Dilema mea este - de ce iti dai copilul la balet, cand stii bine ca ori are picioarele strambe, ori e pe cale sa si le strambe, si in consecinta nu va putea niciodata sa fie gratios? Oare baletul poate corecta acest defect?

Cand vorbesc cu clientii, sau cu superiorii si asculta ce li se spune, Japonezii spun "Ah!" - ca sa arate ca au inteles despre ce e vorba.

Enigma - de ce aceasta interjectie nu este un simplu "ah!", ci un soi de sunet aproape orgasmic, un soi de suspin combinat cu un geamat, de parca nu numai ca ar fi inteles, dar ceea ce au inteles le-a si facut placere... "Am terminat de pus masa!" "AAAAhhhhH!"

Dilema - la noi in tara, profesoarele de balet isi permit genti Luis Vuitton?

Enigma - Japonezii rezerva clientilor un mod de adresare absolut unic. Cand le vorbesc acestora, Japonezii vorbesc cu cel putin o jumatate de octava mai sus decat in mod normal. Femeile sunt maestre - ele reusesc chiar sa urce cu o octava, uneori chiar doua, in cazul celor mai experimentate. Desigur, multe ajung sa sune absolut penibil. Parca ar vorbi unor copii, nu unor clienti.

Asadar, dilema finala - o fi mai politicos sa te pitigai in mod penibil la client ca la un copil mic?

joi, 31 iulie 2008

Politete vs. Slugarnicie

Explicatii apropo de articolul precedent:
"Okyaku sama wa Kami sama desu." - Clientul este Dumnezeu...sau mai degrama Un Zeu, zic japonezii, si se comporta ca atare. Insa exista un conflict puternic, care poate fi observat la diferitele persoane. Unii inteleg prin respect a fi politicos si placut, altii inteleg a linge in cur si a pupa picioare. Ma indoiesc foarte tare ca pupatul in cur si linsul picioarelor (sic!) au vreo legatura cu politetea. Din acest motiv il dispretuiesc profund pe colegul despre care am vorbit in precedentul articol. Este vorba de una si aceeasi persoana, insa unele caracteristici ale lui sunt caracteristici des intalnite la acest popor.
Am si colegi care sunt foarte politicosi si ii trateaza pe clienti cu respectul cuvenit celor care, pana la urma, iti platesc salariul. Sunt insa departe de a fi lingai. Nu se ploconesc, nu alearga aiurea prin restaurant...
O alta caracteristica pe care am gasit-o la tipul asta este ideea ca la locul de munca este mereu ceva de facut - idee de altfel falsa. Uneori se intampla sa nu fie nimic de facut. In acele momente insa trebuie musai sa gasesti ceva de facut - probabil ca daca nu muncesti se considera ca furi. Regula asta insa nu este constanta - unii o aplica, altii nu - cei care o aplica, in mod bizar, pot trai in perfecta armonie alaturi de cei care nu.
Majoritatea japonezilor sufera de halena...sufera rau...cel putin majoritatea covarsitoare a celor pe care ii cunosc. Nu prea am nimic de comentat apropo de asta - e doar o curiozitate.

Revenind - morala este respecta clientul, dar nu te ploconi in fata lui - nu exista nici o legatura intre respect si pupincureala!

Scrisoare de Ura

Iubitul meu coleg, japonez de nadejde si superior (desi am cam de 10 ori experienta ta),

Te admir zilnic. Nu imi pot desprinde privirea de tine. Esti ca o boala!
Iubesc felul in care primesti clientii in restaurant, aplecat, cu trupul la 90 de grade. Ador modul in care ii conduci la masa de parca ti-ar fi rusine ca stai in picioare si ai prefera sa te tarasti pe podea in fata lor. Ce pacat, nu-i asa, ca la intrarea in restaurant nu avem un lighean cu care sa le speli picioarele - ti-ar placea, nu?
Simt furnicaturi in tot corpul cand te vad luandu-le comanda ploconit in fata lor de parca ar fi imparati...nu, zei. De fapt, daca stau sa ma gandesc, personal nu m-as ploconi nici in fata imparatului, si nici a zeilor - ti se pare ca ar fi o lipsa de respect? Tu, lingaule, esti visul vietii mele. Modul in care iti ridici curul in aer, si capul tau coboara aproape la nivelul mesei cand vorbesti cu clientii este minunat.
Stii ce imi mai place la tine? Faptul ca mereu alergi. Este admirabil devotamentul tau fata de munca. Alergand faci totul mai repede si mai eficient nu? Chiar si atunci cand alergi pe loc, in spatele cuiva care abia se misca? Chiar si atunci cand te busesti de alta lume care iese din bucatarie cand tu vrei sa intri de parca ai fi singurul care munceste cu adevarat?
Esti extrem de feminin, cum ar trebui sa fie toti barbatii! Mereu ai picioarele indreptate spre interior ca orice barbat adevarat. Gura ta ma fascineaza de asemenea. Ador sa vorbesc cu tine, este minunata respiratia ta - oare ar putea omora un hipopotam? Probabil chiar un elefant? Ma intreb, mai ai oare voie sa intri in gradini zoologice, sau te-au gonit dupa ultimul dezastru pe care probabil l-ai provocat?
Si cum ma pui tu pe mine la treaba cand ti se pare ca nu am ce face - stii, uneori, la locul de munca, chiar nu este nimic de facut. Insa tu gasesti mereu ceva, fantasticule, mirobolantule. Probabil te imbolnaveste ideea ca cineva ar putea sta locului cat timp ar trebui sa munceasca. Probabil daca vezi pe cineva ca nu face nimic, viata ta isi pierde sensul...
Lingau esti cu clientii dar si cu colegii de munca, ceea ce este atat de frumos. Superb! Ce bine m-am simtit deunazi cand faceam o treaba care nu avea nici o legatura cu tine. Nu tu m-ai pus sa o fac, nu te ajutam pe tine, insa tu ai trecut pe langa mine si mi-ai soptit, ofilindu-ma: "Multumesc!"
Te admir pentru politetea de care dai dovada...oare tine de asta faptul ca oricarui cuvant terminat in masu ii lungesti s-ul, de te si sperii crezand ca te ataca vreun sarpe? Arogato Gozaimasssssssssssss(u) - ce bine suna. Imi vine sa zgarii peretii cand te aud, de fericire desigur, si de placere. Mai ales cand mai tragi cate un "ssssssssssssssssssss" pe cand alergi pe loc pe langa mine, simt ca imi vine sa plang...de bucurie.
Momentul cand va trebui sa ne despartim va fi crunt, si nu stiu daca voi putea sa-l suport...vei ramane insa mereu cu mine, in mine...cel putin pana la prima indigestie care ma va face sa vomez.

Adio!

duminică, 27 iulie 2008

Muntele Fuji la apus


Alte Semne

Trebuie sa recunosc ca iti da de gandit.
- Buna ziua, va servim cu niste sosete, pasta de dinti, o extensie de par?

A fi sau a fi calcat in picioare

Verbul "a fi" in japoneza este "iru"

"Imasu" este prezentul politicos al verbului "iru".

"Irasshiaimasu" este o forma de politete a aceluiasi verb prin care arati respect persoanei la care te referi, "ridicand-o" din punct de vedere al statutului deasupra ta.

"Orimasu" este o alta forma de politete, din nou vorbind despre acelasi verb. Prin aceasta forma arati respect celui la care te referi insa intr-un sens diferit. Prin "orimasu" nu il ridici pe respectivul, ci te cobori pe tine insuti...asta insa nu este suficient. In acelasi timp cobori intreaga ta familie, toti prietenii si cunoscutii tai.

No further comment.

luni, 21 iulie 2008

Nu doar (tot) ce e bun se mananca!















"Vai, ce bine miroase!" este exclamatia admirativa standard la dresa unei gospodine in romania. De cum intri in casa si te invaluie mirosul de sarmale si de carnati, friptura, ciorba si alte bunatati, sucurile gastrice incep sa se miste.
In japonia aceasta afirmatie nu are nici un sens si nici o valoare.
"Vai ce gust bun!" ar zice oricine daca ar gusta o mancare considerata buna.
Iarasi, la japonezi, mancare buna si gust bun sunt doua lucruri total separate care nu au nici o legatura una cu alta.
"Vai ce bine arata mancarea!" - de data asta intelegeti ideea nu?

In Japonia mancarea nu trebuie neaparat sa arate bine, nu trebuie sa miroasa bine, si nu trebuie nici macar sa aiba un gust bun. Desigur daca aceste calitati se intrunesc la o mancare ele vor fi apreciate. Dar chiar daca ele lipsesc, mancarea va fi considerata buna cu o singura conditie - sa fie sanatoasa! "Vai ce mancare sanatoasa!" este banuiesc cel mai mare compliment pe care il poti face unei gospodine.

Cel mai bun exemplu este natto - verificati linkul pentru modul de producere si efecte benefice. Pe scurt insa, natto sunt boabe de soia tratate cu o bacterie, care miros a mortaciune, sunt lipicioase si soioase si daca ai vedea asa ceva pe jos ai traversa strada. "De ce mancati natto, daca miroase asa scarbos?" (te si intrebi care a venit cu ideea geniala de a incerca asa ceva prima data...) - raspunsul inevitabil este "E foarte sanatos!" Prieteni, oare nu sunt pe lumea asta suficiente chestii sanatoase, in asa fel incat sa nu trebuiasca sa mananci chiar orice? Sunt unii care sustin ca urina este sanatoasa - oare asta inseamna ca in loc de palinca s-ar putea servi cate un paharel de urina la masa? Oare beneficiile consumului de natto nu pot fi obtinute in alt mod?

Pana una alta insa, japonezii sunt poporul cu cea mai mare speranta de viata. Sa existe oare vreo legatura? Tocmai pentru ca nu judeca mancarea doar din punct de vedere al gustului, mirosului si aspectului ci adauga al patrulea criteriu - sanatatea - tocmai de asta sunt japonezii asa longevivi? Ce parere aveti? Va las cu un filmulet despre cum se prepara o omleta cu orez si natto.

Vizionare placuta si pofta buna!

sâmbătă, 19 iulie 2008

Engrish

Traduceti: Ranchi, Hanbagu, Furai, Sukuramburu, Appuru, Wokka.

Ei bine?

Solutia la problema: Lunch, Hamburger, Fried, Scrambled, Apple, Vodka - aceasta limba se numeste Engrish, sau Japanese English. Mi-a povestit cineva ca era in Tokyo si cauta un internet cafe. S-a dus la un politist si a intrebat unde gaseste "internet"...politistul nu a inteles despre ce era vorba. Omul a incercat din nou atunci, de data asta insa a tradus internet din engleza in japanese english - unde gasesc interneto. AAaa...interneto? a raspuns politistul intelegand brusc despre ce era vorba.

Cand ajungi aici, indiferent cata engleza stii, trebuie ori sa renunti la ea, ori sa o inveti din nou. Faptul ca japonezii nu fac diferenta si nu pot pronunta L (care pentru ei e R) si V (care este B), faptul ca in afara de vocale si litera N au numai silabe inseamna ca doar daca invata de mici engleza o pot stapani ca lumea. Altfel o vor poci...sau, ca sa nu folosesc un asemenea uvant, pentru ca nu ar fi cinstit - sa zicem ca asa cum Romania are o democratie originala, asa si japonezii vorbesc propria lor engleza.

Vine la mine o tipa la restaurant si zice "Te rog, fokku". Focu? Foku? Fokku? Ce dracu vrea asta de la mine? Vrea fuck? E cam directa...hmm...nu se poate. Si cum stateam eu asa si ma scarpinam in cap, continua sa-mi ceara "Fokku"... Femeie! ma gandeam...si atunci imi arata ce avea in mana si imi pica fisa. Dar nu va spun despre ce e vorba pana maine. Astept pareri - cine poate dezlega aceasta enigma, aceasta ghicitoare?

Ah, si nu in ultimul rand, va las cu un citat la care m-am prapadit de ras - este un nonsens total si cel care l-a gandit este evident un japonez, pentru ca se vede ca engleza lui este originala (cel putin). Este luat de pe pagina oficiala a Templului unde este ingropat Ieyasu Tokugawa. http://www.nikko-jp.org/english/toshogu/youmeimon.html

"Also, sculptures of giraffe are put on the side of the frame. These giraffes have no scale unlike the giraffe on the label of a beer."

Sec XXI sau XVI ??


Feast Your Eyes!



Sa jucam un joc



Priviti cele doua imagini si spuneti-mi ce diferente vedeti intre ele. Ignorati sparcul de sos dintr-o farfurie...
Pe cand pregateam masa penru un grup, am facut salata care se vede...ma rog, salata e mult spus. La un moment dat vine sefa si schimba intre ele cele doua farfurii, inainte de a adauga sosul, care este singura diferenta evidenta intre cele doua.
Intrebarea intrebatoare este: care era diferenta intre cele doua farfurii care a facut-o pe sefa sa le schimbe intre ele?

miercuri, 16 iulie 2008

Cugetare Matinala

Un japonez care este bou, are tendinta sa considere ca toti cei din jurul lui sunt la fel de boi. Ceea ce, in mod paradoxal il face mai putin bou decat altii. Sa-i consideri pe cei din jur la fel de boi ca tine presupune sa fii tu insuti constient de faptul ca esti un bou. Majoritatea boilor nu sunt constienti de asta.
Asadar, boul, constient de conditia lui, oare mai este bou, sau a facut un pas inainte?
Iar a doua intrebare ar fi - nu cumva boii lor sunt mai destepti decat ai nostri?

luni, 14 iulie 2008

-.-

Lapte sau Cafea?


O dilema. Duc la mese o multime de cafele si de pahare cu lapte zilnic. De multe ori la mesele respective stau cupluri. Am observat ceva. Daca un cuplu a comandat o cafea si un pahar cu lapte, de cele mai multe ori (daca nu de fiecare data) cafeaua o bea domnisoara/doamna, iar lapticul ii revine barbatului... Oare de ce?

How To


Cred ca aceasta imagine spune multe despre japonezi. Vedem aici o gramada de carticele "Do it Yourself!" Nimic spectaculos deocamdata. Daca va uitati insa mai atent, veti vedea ca majoritatea lucrurilor pe care le poti invata sunt chestii pe care un barbat le face in casa - varuieste, repara tevi, pune gresie si faianta etc... Iarasi nimic interesant.
Ceea ce este insa teribil de interesant sunt imaginile de pe coperta. Vedem pe majoritatea copertilor femei care se ocupa de treburi care in mod normal sunt responsabilitatea barbatilor. Oare sa insemne ca aceste carti le sunt destinate femeilor? Sa insemne asta oare ca nu mai este suficient ca femeia japoneza sa gateasca si sa faca curat in casa? Acum trebuie sa si puna faianta, si intre doua feluri de mancare sa dea un strat de var pe pereti?
Avand in vedere ca multi barbati lucreaza aproape tot anul, si sunt la serviciu de la 7 dimineata la 11 noaptea, n-ar fi surprinzator...
Astept pareri!

sâmbătă, 12 iulie 2008

Despre Japonezii Nedescurcareti

Astazi vine un japonez la mine, in restaurantul in care lucrez, si ma intreaba cum se mananca gemul...am inteles ce mi-a zis, dar m-am gandit ca am inteles gresit, pentru ca o intrebare atat de tampita n-am auzit in viata mea. Am chemat-o pe sefa de sala, care mai mult sau mai putin intamplator stie japoneza (fiind o japoneza) ca sa-l intrebe pe om ce vrea. I-a ascultat intrebarea, dupa care s-a dovedit ca intelesesem corect.
A inceput prin a-i arata farfuria pe care trebuie sa o foloseasca, i-a explicat ca se mananca cu paine, i-a spus ce tipuri de gem aveam, s.a.m.d.
Omului probabil intrebarea i s-a parut indreptatita. Mi-e mi s-a parut imbecila, dar asta se intampla deoarece eu mananc gem de cand ma stiu. M-ar mira sa nu fi auzit in viata lui de gem, dar cine stie.
Inevitabil insa imi vine in minte ideea ca "Cine intreaba e prost cinci minute, cine nu ramane prost toata viata." Japonezii se lasa ghidati, pun intrebari, par ca nu se descurca singuri daca nu le explica nimeni, la munca nu se misca nimic fara ca seful sa fie intrebat inainte etc... Dar oare sunt ei mai prosti ca romanii care se cred de multe ori buni la toate? Care niciodata nu intreaba, nu cer ajutorul cuiva mai experimentat? De cate ori nu o dam in bara pentru ca ne credem prea destepti?
Desigur, nici in extrema cealalta nu e bine sa cauti. Asadar morala povestii este ca extremele sunt nocive, iar moderatia trebuie cautata in tot si in toate.

duminică, 6 iulie 2008

Prezumtia de Nevinovatie

Am plecat de la baza muntelui Fuji, insa nu mi-am putu lua bilet pana la statia de destinatie. In statia pana la care aveam bilet si unde trebuia sa schimb trenul nu aveam timp sa-mi iau alt bilet, asa ca nu l-am luat. Am ajuns in statia de destinatie, si i-am aratat controlorului biletul meu fara sa-i explic care este problema. Nici un moment nu i-a trecut omului prin minte ca as fi incercat sa calatoresc fara bilet, asa ca imediat mi-a taiat biletul care imi lipsea la pret normal, a zambit si mi-a multumit.

In Japonia nu exista nici un magazin in care sa trebuiasca sa-ti lasi bagajul la intrare. Mai mult, in supermarketuri zona de cumparaturi este deschisa, fara sa fie separata de iesire printr-un sir de case de marcat. Nu trebuie sa cauti intrarea, poti intra de oriunde, pentru ca nimeni nu se gandeste ca ai putea sa iei ceva fara sa platesti.

Al treiela element care poate fi mentionat aici este ca poti face poze oriunde. In magazine, in baruri, in cafenele pe strada etc...

La noi daca esti prins fara bilet – desi se poate intampla sa nu ai timp sa-l cumperi, mai ales ca programul de emitere a biletelor refuza sa mai dea bilete cu cinci minute inainte de plecarea trenului (chit ca uneori trenul are mare intarziere...) – ei bine, sa fii prins fara bilet se numeste automat contraventie si trebuie sa cumperi un bilet la suprapret – adica practic sa platesti o amenda. In multe magazine trebuie sa-ti lasi bagajul la intrare pentru ca toti clientii sunt considerati potentiali hoti. In plus mai plaseaza si un bodyguard mare si cu uniforma care sa aiba grija ca nimeni sa nu intre cu ghiozdanul! Cat despre fotografiat sunt tot felul de locuri (baneasa shopping city de exemplu) unde nu ai voie sa faci poze... de ce?? Le este oare teama ca ai putea sa le furi genialul concept de design? Sau poate se te trece prin gand ca ai putea pune o bomba? Hmm...pun pariu ca un terorist care vrea sa puna o bomba va avea o memorie vizuala perfecta si nu are nevoie sa faca poze...

In toate aceste cazuri remarc diferente de mentalitate care insa pot fi reduse la acest unic concept – degeaba urla politicienii despre prezumtia de nevinovatie si mai stiu eu ce. Intreaga societate romaneasca sufera de paranoia si de aceasta boala – gandul ca oricine poate si vrea sa-ti faca rau, si ca trebuie sa te protejezi de ceilalti...

Daca este justificat nu stiu, poate. Sunt convins ca si in Japonia exista hoti si in general oameni care profita de aceste masuri de buna credinta, insa comerciantii isi asuma acest risc.

Ai nostri ce au?

sâmbătă, 5 iulie 2008

Va place?

Nu, poza nu este facuta din avion, ci de la 3250 de metri deasupra nivelului marii, de pe muntele Fuji, aproape de varf.

Die Bremerstadtmusikanten


Ce cauta o statuie cu Die Bremerstadtmusikanten in Kawaguchiko la poalele muntelui Fuji?? Astept comentarii...

P.S. Pentru cei doxati in limba Germana, cer scuze daca este die Bremenstadtmusikanten,nu m-am putut decide, astept corecturi...

Politete


Este un fapt binecunoscut ca Japonezii sunt cei mai politicosi oameni, ba chiar ca exagereaza cu politetea uneori. Ceea ce este perfect adevarat. Politetea japoneza este minunata. O simti din momentul in care aterizezi.

Am iesit din avion si inainte de a ajunge la zona formalitatilor vamale vad un afis mare lipit pe un perete cu numele meu. Dedesubt scria „va rog contactati un aget alitalia”... Cu inima cat un purice ma indrept catre agenta alitalia care statea langa bilet si ii spun numele meu. Atunci imi zice ca a fost o problema cu bagajul meu, si ca nu a ajuns cu acest zbor – sa contactez biroul de relatii cu clientii. Poate pe altii, in prima instanta, acest lucru i-ar fi speriat. Pe mine insa nu – faptul ca inainte ca eu sa aterizez ei deja stiau ca bagajul meu nu va ajunge, si au avut timp sa printeze o foaie cu numele meu si sa ma anunte inseamna ca stiu unde este bagajul, si ca se vor stradui sa mi-l aduca. Am aterizat luni – joi mi-a sosit bagajul la destinatie.


In magazinele din aeroportul Narita (Tokyo) politetea bate spre libidinosenie. Can
d intri ti se spune bine ai venit. Toata lumea este pregatita sa te ajute si sa-ti raspunda la intrebari cu zeci de plecaciuni. Daca nu cumperi si iesi din magazin iti multumesc. Daca cumperi ceva de la ei atunci iti multumesc cu inca cateva zeci de plecaciuni. In afara de asta toata lumea este pregatita sa te ajute cu zambetul pe buze. Politisti, oameni, vanzatori, functionari – pare ca toata lumea este acolo special pentru a te ajuta.

Si o fac si cu placere!


Asta este de fapt marea diferenta! Toata lumea iti zambeste, si se straduieste sa te informeze la maxim. Iti arata pe unde sa o iei, daca ceri informatii te trezesti cu un teanc de hartii pe care iti arata ce detalii te intereseaza – o data cineva chiar a alergat dupa mine cu o harta pe care o gasise mai tarziu cand eu deja eram la doua strazi distanta!


Tot la acest capitol as mentiona bogatia de informatii din aceasta tara. Peste tot vezi afise, planuri, harti, indicatii de tot felul. In tren esti anuntat cand pleci la ce ora ajunge trenul in fiecare gara de pe traseu, iar apoi, cu doua minute inainte de a ajunge in gara esti anuntat ce gara urmeaza, ce legaturi ai din acea gara si pe ce parte este peronul. Plus ti se multumeste pentru ca ai calatorit cu acel tren si, inainte ca trenul sa plece mai departe, conductorul isi cere scuze de la pasagerii care nu au coborat pentru ca i-a facut sa astepte! La hotel, la receptie ti se dau informatii despre trasee turistice, mersul trenurilor, autobuzele locale plus gasesti harti cu restaurantele, barurile, magazinele si institutiile din zona.


Concluzia este ca Japonia este probabil tara in care este cel mai usor sa calatoresti singur, cu familia sau cu prietenii fara sa ai ghid, si fara sa pricepi boaba de japoneza (desi cu engleza stau foarte foarte prost!)

Un Drum Lung