joi, 31 iulie 2008

Politete vs. Slugarnicie

Explicatii apropo de articolul precedent:
"Okyaku sama wa Kami sama desu." - Clientul este Dumnezeu...sau mai degrama Un Zeu, zic japonezii, si se comporta ca atare. Insa exista un conflict puternic, care poate fi observat la diferitele persoane. Unii inteleg prin respect a fi politicos si placut, altii inteleg a linge in cur si a pupa picioare. Ma indoiesc foarte tare ca pupatul in cur si linsul picioarelor (sic!) au vreo legatura cu politetea. Din acest motiv il dispretuiesc profund pe colegul despre care am vorbit in precedentul articol. Este vorba de una si aceeasi persoana, insa unele caracteristici ale lui sunt caracteristici des intalnite la acest popor.
Am si colegi care sunt foarte politicosi si ii trateaza pe clienti cu respectul cuvenit celor care, pana la urma, iti platesc salariul. Sunt insa departe de a fi lingai. Nu se ploconesc, nu alearga aiurea prin restaurant...
O alta caracteristica pe care am gasit-o la tipul asta este ideea ca la locul de munca este mereu ceva de facut - idee de altfel falsa. Uneori se intampla sa nu fie nimic de facut. In acele momente insa trebuie musai sa gasesti ceva de facut - probabil ca daca nu muncesti se considera ca furi. Regula asta insa nu este constanta - unii o aplica, altii nu - cei care o aplica, in mod bizar, pot trai in perfecta armonie alaturi de cei care nu.
Majoritatea japonezilor sufera de halena...sufera rau...cel putin majoritatea covarsitoare a celor pe care ii cunosc. Nu prea am nimic de comentat apropo de asta - e doar o curiozitate.

Revenind - morala este respecta clientul, dar nu te ploconi in fata lui - nu exista nici o legatura intre respect si pupincureala!

Scrisoare de Ura

Iubitul meu coleg, japonez de nadejde si superior (desi am cam de 10 ori experienta ta),

Te admir zilnic. Nu imi pot desprinde privirea de tine. Esti ca o boala!
Iubesc felul in care primesti clientii in restaurant, aplecat, cu trupul la 90 de grade. Ador modul in care ii conduci la masa de parca ti-ar fi rusine ca stai in picioare si ai prefera sa te tarasti pe podea in fata lor. Ce pacat, nu-i asa, ca la intrarea in restaurant nu avem un lighean cu care sa le speli picioarele - ti-ar placea, nu?
Simt furnicaturi in tot corpul cand te vad luandu-le comanda ploconit in fata lor de parca ar fi imparati...nu, zei. De fapt, daca stau sa ma gandesc, personal nu m-as ploconi nici in fata imparatului, si nici a zeilor - ti se pare ca ar fi o lipsa de respect? Tu, lingaule, esti visul vietii mele. Modul in care iti ridici curul in aer, si capul tau coboara aproape la nivelul mesei cand vorbesti cu clientii este minunat.
Stii ce imi mai place la tine? Faptul ca mereu alergi. Este admirabil devotamentul tau fata de munca. Alergand faci totul mai repede si mai eficient nu? Chiar si atunci cand alergi pe loc, in spatele cuiva care abia se misca? Chiar si atunci cand te busesti de alta lume care iese din bucatarie cand tu vrei sa intri de parca ai fi singurul care munceste cu adevarat?
Esti extrem de feminin, cum ar trebui sa fie toti barbatii! Mereu ai picioarele indreptate spre interior ca orice barbat adevarat. Gura ta ma fascineaza de asemenea. Ador sa vorbesc cu tine, este minunata respiratia ta - oare ar putea omora un hipopotam? Probabil chiar un elefant? Ma intreb, mai ai oare voie sa intri in gradini zoologice, sau te-au gonit dupa ultimul dezastru pe care probabil l-ai provocat?
Si cum ma pui tu pe mine la treaba cand ti se pare ca nu am ce face - stii, uneori, la locul de munca, chiar nu este nimic de facut. Insa tu gasesti mereu ceva, fantasticule, mirobolantule. Probabil te imbolnaveste ideea ca cineva ar putea sta locului cat timp ar trebui sa munceasca. Probabil daca vezi pe cineva ca nu face nimic, viata ta isi pierde sensul...
Lingau esti cu clientii dar si cu colegii de munca, ceea ce este atat de frumos. Superb! Ce bine m-am simtit deunazi cand faceam o treaba care nu avea nici o legatura cu tine. Nu tu m-ai pus sa o fac, nu te ajutam pe tine, insa tu ai trecut pe langa mine si mi-ai soptit, ofilindu-ma: "Multumesc!"
Te admir pentru politetea de care dai dovada...oare tine de asta faptul ca oricarui cuvant terminat in masu ii lungesti s-ul, de te si sperii crezand ca te ataca vreun sarpe? Arogato Gozaimasssssssssssss(u) - ce bine suna. Imi vine sa zgarii peretii cand te aud, de fericire desigur, si de placere. Mai ales cand mai tragi cate un "ssssssssssssssssssss" pe cand alergi pe loc pe langa mine, simt ca imi vine sa plang...de bucurie.
Momentul cand va trebui sa ne despartim va fi crunt, si nu stiu daca voi putea sa-l suport...vei ramane insa mereu cu mine, in mine...cel putin pana la prima indigestie care ma va face sa vomez.

Adio!

duminică, 27 iulie 2008

Muntele Fuji la apus


Alte Semne

Trebuie sa recunosc ca iti da de gandit.
- Buna ziua, va servim cu niste sosete, pasta de dinti, o extensie de par?

A fi sau a fi calcat in picioare

Verbul "a fi" in japoneza este "iru"

"Imasu" este prezentul politicos al verbului "iru".

"Irasshiaimasu" este o forma de politete a aceluiasi verb prin care arati respect persoanei la care te referi, "ridicand-o" din punct de vedere al statutului deasupra ta.

"Orimasu" este o alta forma de politete, din nou vorbind despre acelasi verb. Prin aceasta forma arati respect celui la care te referi insa intr-un sens diferit. Prin "orimasu" nu il ridici pe respectivul, ci te cobori pe tine insuti...asta insa nu este suficient. In acelasi timp cobori intreaga ta familie, toti prietenii si cunoscutii tai.

No further comment.

luni, 21 iulie 2008

Nu doar (tot) ce e bun se mananca!















"Vai, ce bine miroase!" este exclamatia admirativa standard la dresa unei gospodine in romania. De cum intri in casa si te invaluie mirosul de sarmale si de carnati, friptura, ciorba si alte bunatati, sucurile gastrice incep sa se miste.
In japonia aceasta afirmatie nu are nici un sens si nici o valoare.
"Vai ce gust bun!" ar zice oricine daca ar gusta o mancare considerata buna.
Iarasi, la japonezi, mancare buna si gust bun sunt doua lucruri total separate care nu au nici o legatura una cu alta.
"Vai ce bine arata mancarea!" - de data asta intelegeti ideea nu?

In Japonia mancarea nu trebuie neaparat sa arate bine, nu trebuie sa miroasa bine, si nu trebuie nici macar sa aiba un gust bun. Desigur daca aceste calitati se intrunesc la o mancare ele vor fi apreciate. Dar chiar daca ele lipsesc, mancarea va fi considerata buna cu o singura conditie - sa fie sanatoasa! "Vai ce mancare sanatoasa!" este banuiesc cel mai mare compliment pe care il poti face unei gospodine.

Cel mai bun exemplu este natto - verificati linkul pentru modul de producere si efecte benefice. Pe scurt insa, natto sunt boabe de soia tratate cu o bacterie, care miros a mortaciune, sunt lipicioase si soioase si daca ai vedea asa ceva pe jos ai traversa strada. "De ce mancati natto, daca miroase asa scarbos?" (te si intrebi care a venit cu ideea geniala de a incerca asa ceva prima data...) - raspunsul inevitabil este "E foarte sanatos!" Prieteni, oare nu sunt pe lumea asta suficiente chestii sanatoase, in asa fel incat sa nu trebuiasca sa mananci chiar orice? Sunt unii care sustin ca urina este sanatoasa - oare asta inseamna ca in loc de palinca s-ar putea servi cate un paharel de urina la masa? Oare beneficiile consumului de natto nu pot fi obtinute in alt mod?

Pana una alta insa, japonezii sunt poporul cu cea mai mare speranta de viata. Sa existe oare vreo legatura? Tocmai pentru ca nu judeca mancarea doar din punct de vedere al gustului, mirosului si aspectului ci adauga al patrulea criteriu - sanatatea - tocmai de asta sunt japonezii asa longevivi? Ce parere aveti? Va las cu un filmulet despre cum se prepara o omleta cu orez si natto.

Vizionare placuta si pofta buna!

sâmbătă, 19 iulie 2008

Engrish

Traduceti: Ranchi, Hanbagu, Furai, Sukuramburu, Appuru, Wokka.

Ei bine?

Solutia la problema: Lunch, Hamburger, Fried, Scrambled, Apple, Vodka - aceasta limba se numeste Engrish, sau Japanese English. Mi-a povestit cineva ca era in Tokyo si cauta un internet cafe. S-a dus la un politist si a intrebat unde gaseste "internet"...politistul nu a inteles despre ce era vorba. Omul a incercat din nou atunci, de data asta insa a tradus internet din engleza in japanese english - unde gasesc interneto. AAaa...interneto? a raspuns politistul intelegand brusc despre ce era vorba.

Cand ajungi aici, indiferent cata engleza stii, trebuie ori sa renunti la ea, ori sa o inveti din nou. Faptul ca japonezii nu fac diferenta si nu pot pronunta L (care pentru ei e R) si V (care este B), faptul ca in afara de vocale si litera N au numai silabe inseamna ca doar daca invata de mici engleza o pot stapani ca lumea. Altfel o vor poci...sau, ca sa nu folosesc un asemenea uvant, pentru ca nu ar fi cinstit - sa zicem ca asa cum Romania are o democratie originala, asa si japonezii vorbesc propria lor engleza.

Vine la mine o tipa la restaurant si zice "Te rog, fokku". Focu? Foku? Fokku? Ce dracu vrea asta de la mine? Vrea fuck? E cam directa...hmm...nu se poate. Si cum stateam eu asa si ma scarpinam in cap, continua sa-mi ceara "Fokku"... Femeie! ma gandeam...si atunci imi arata ce avea in mana si imi pica fisa. Dar nu va spun despre ce e vorba pana maine. Astept pareri - cine poate dezlega aceasta enigma, aceasta ghicitoare?

Ah, si nu in ultimul rand, va las cu un citat la care m-am prapadit de ras - este un nonsens total si cel care l-a gandit este evident un japonez, pentru ca se vede ca engleza lui este originala (cel putin). Este luat de pe pagina oficiala a Templului unde este ingropat Ieyasu Tokugawa. http://www.nikko-jp.org/english/toshogu/youmeimon.html

"Also, sculptures of giraffe are put on the side of the frame. These giraffes have no scale unlike the giraffe on the label of a beer."

Sec XXI sau XVI ??


Feast Your Eyes!



Sa jucam un joc



Priviti cele doua imagini si spuneti-mi ce diferente vedeti intre ele. Ignorati sparcul de sos dintr-o farfurie...
Pe cand pregateam masa penru un grup, am facut salata care se vede...ma rog, salata e mult spus. La un moment dat vine sefa si schimba intre ele cele doua farfurii, inainte de a adauga sosul, care este singura diferenta evidenta intre cele doua.
Intrebarea intrebatoare este: care era diferenta intre cele doua farfurii care a facut-o pe sefa sa le schimbe intre ele?

miercuri, 16 iulie 2008

Cugetare Matinala

Un japonez care este bou, are tendinta sa considere ca toti cei din jurul lui sunt la fel de boi. Ceea ce, in mod paradoxal il face mai putin bou decat altii. Sa-i consideri pe cei din jur la fel de boi ca tine presupune sa fii tu insuti constient de faptul ca esti un bou. Majoritatea boilor nu sunt constienti de asta.
Asadar, boul, constient de conditia lui, oare mai este bou, sau a facut un pas inainte?
Iar a doua intrebare ar fi - nu cumva boii lor sunt mai destepti decat ai nostri?

luni, 14 iulie 2008

-.-

Lapte sau Cafea?


O dilema. Duc la mese o multime de cafele si de pahare cu lapte zilnic. De multe ori la mesele respective stau cupluri. Am observat ceva. Daca un cuplu a comandat o cafea si un pahar cu lapte, de cele mai multe ori (daca nu de fiecare data) cafeaua o bea domnisoara/doamna, iar lapticul ii revine barbatului... Oare de ce?

How To


Cred ca aceasta imagine spune multe despre japonezi. Vedem aici o gramada de carticele "Do it Yourself!" Nimic spectaculos deocamdata. Daca va uitati insa mai atent, veti vedea ca majoritatea lucrurilor pe care le poti invata sunt chestii pe care un barbat le face in casa - varuieste, repara tevi, pune gresie si faianta etc... Iarasi nimic interesant.
Ceea ce este insa teribil de interesant sunt imaginile de pe coperta. Vedem pe majoritatea copertilor femei care se ocupa de treburi care in mod normal sunt responsabilitatea barbatilor. Oare sa insemne ca aceste carti le sunt destinate femeilor? Sa insemne asta oare ca nu mai este suficient ca femeia japoneza sa gateasca si sa faca curat in casa? Acum trebuie sa si puna faianta, si intre doua feluri de mancare sa dea un strat de var pe pereti?
Avand in vedere ca multi barbati lucreaza aproape tot anul, si sunt la serviciu de la 7 dimineata la 11 noaptea, n-ar fi surprinzator...
Astept pareri!

sâmbătă, 12 iulie 2008

Despre Japonezii Nedescurcareti

Astazi vine un japonez la mine, in restaurantul in care lucrez, si ma intreaba cum se mananca gemul...am inteles ce mi-a zis, dar m-am gandit ca am inteles gresit, pentru ca o intrebare atat de tampita n-am auzit in viata mea. Am chemat-o pe sefa de sala, care mai mult sau mai putin intamplator stie japoneza (fiind o japoneza) ca sa-l intrebe pe om ce vrea. I-a ascultat intrebarea, dupa care s-a dovedit ca intelesesem corect.
A inceput prin a-i arata farfuria pe care trebuie sa o foloseasca, i-a explicat ca se mananca cu paine, i-a spus ce tipuri de gem aveam, s.a.m.d.
Omului probabil intrebarea i s-a parut indreptatita. Mi-e mi s-a parut imbecila, dar asta se intampla deoarece eu mananc gem de cand ma stiu. M-ar mira sa nu fi auzit in viata lui de gem, dar cine stie.
Inevitabil insa imi vine in minte ideea ca "Cine intreaba e prost cinci minute, cine nu ramane prost toata viata." Japonezii se lasa ghidati, pun intrebari, par ca nu se descurca singuri daca nu le explica nimeni, la munca nu se misca nimic fara ca seful sa fie intrebat inainte etc... Dar oare sunt ei mai prosti ca romanii care se cred de multe ori buni la toate? Care niciodata nu intreaba, nu cer ajutorul cuiva mai experimentat? De cate ori nu o dam in bara pentru ca ne credem prea destepti?
Desigur, nici in extrema cealalta nu e bine sa cauti. Asadar morala povestii este ca extremele sunt nocive, iar moderatia trebuie cautata in tot si in toate.

duminică, 6 iulie 2008

Prezumtia de Nevinovatie

Am plecat de la baza muntelui Fuji, insa nu mi-am putu lua bilet pana la statia de destinatie. In statia pana la care aveam bilet si unde trebuia sa schimb trenul nu aveam timp sa-mi iau alt bilet, asa ca nu l-am luat. Am ajuns in statia de destinatie, si i-am aratat controlorului biletul meu fara sa-i explic care este problema. Nici un moment nu i-a trecut omului prin minte ca as fi incercat sa calatoresc fara bilet, asa ca imediat mi-a taiat biletul care imi lipsea la pret normal, a zambit si mi-a multumit.

In Japonia nu exista nici un magazin in care sa trebuiasca sa-ti lasi bagajul la intrare. Mai mult, in supermarketuri zona de cumparaturi este deschisa, fara sa fie separata de iesire printr-un sir de case de marcat. Nu trebuie sa cauti intrarea, poti intra de oriunde, pentru ca nimeni nu se gandeste ca ai putea sa iei ceva fara sa platesti.

Al treiela element care poate fi mentionat aici este ca poti face poze oriunde. In magazine, in baruri, in cafenele pe strada etc...

La noi daca esti prins fara bilet – desi se poate intampla sa nu ai timp sa-l cumperi, mai ales ca programul de emitere a biletelor refuza sa mai dea bilete cu cinci minute inainte de plecarea trenului (chit ca uneori trenul are mare intarziere...) – ei bine, sa fii prins fara bilet se numeste automat contraventie si trebuie sa cumperi un bilet la suprapret – adica practic sa platesti o amenda. In multe magazine trebuie sa-ti lasi bagajul la intrare pentru ca toti clientii sunt considerati potentiali hoti. In plus mai plaseaza si un bodyguard mare si cu uniforma care sa aiba grija ca nimeni sa nu intre cu ghiozdanul! Cat despre fotografiat sunt tot felul de locuri (baneasa shopping city de exemplu) unde nu ai voie sa faci poze... de ce?? Le este oare teama ca ai putea sa le furi genialul concept de design? Sau poate se te trece prin gand ca ai putea pune o bomba? Hmm...pun pariu ca un terorist care vrea sa puna o bomba va avea o memorie vizuala perfecta si nu are nevoie sa faca poze...

In toate aceste cazuri remarc diferente de mentalitate care insa pot fi reduse la acest unic concept – degeaba urla politicienii despre prezumtia de nevinovatie si mai stiu eu ce. Intreaga societate romaneasca sufera de paranoia si de aceasta boala – gandul ca oricine poate si vrea sa-ti faca rau, si ca trebuie sa te protejezi de ceilalti...

Daca este justificat nu stiu, poate. Sunt convins ca si in Japonia exista hoti si in general oameni care profita de aceste masuri de buna credinta, insa comerciantii isi asuma acest risc.

Ai nostri ce au?

sâmbătă, 5 iulie 2008

Va place?

Nu, poza nu este facuta din avion, ci de la 3250 de metri deasupra nivelului marii, de pe muntele Fuji, aproape de varf.

Die Bremerstadtmusikanten


Ce cauta o statuie cu Die Bremerstadtmusikanten in Kawaguchiko la poalele muntelui Fuji?? Astept comentarii...

P.S. Pentru cei doxati in limba Germana, cer scuze daca este die Bremenstadtmusikanten,nu m-am putut decide, astept corecturi...

Politete


Este un fapt binecunoscut ca Japonezii sunt cei mai politicosi oameni, ba chiar ca exagereaza cu politetea uneori. Ceea ce este perfect adevarat. Politetea japoneza este minunata. O simti din momentul in care aterizezi.

Am iesit din avion si inainte de a ajunge la zona formalitatilor vamale vad un afis mare lipit pe un perete cu numele meu. Dedesubt scria „va rog contactati un aget alitalia”... Cu inima cat un purice ma indrept catre agenta alitalia care statea langa bilet si ii spun numele meu. Atunci imi zice ca a fost o problema cu bagajul meu, si ca nu a ajuns cu acest zbor – sa contactez biroul de relatii cu clientii. Poate pe altii, in prima instanta, acest lucru i-ar fi speriat. Pe mine insa nu – faptul ca inainte ca eu sa aterizez ei deja stiau ca bagajul meu nu va ajunge, si au avut timp sa printeze o foaie cu numele meu si sa ma anunte inseamna ca stiu unde este bagajul, si ca se vor stradui sa mi-l aduca. Am aterizat luni – joi mi-a sosit bagajul la destinatie.


In magazinele din aeroportul Narita (Tokyo) politetea bate spre libidinosenie. Can
d intri ti se spune bine ai venit. Toata lumea este pregatita sa te ajute si sa-ti raspunda la intrebari cu zeci de plecaciuni. Daca nu cumperi si iesi din magazin iti multumesc. Daca cumperi ceva de la ei atunci iti multumesc cu inca cateva zeci de plecaciuni. In afara de asta toata lumea este pregatita sa te ajute cu zambetul pe buze. Politisti, oameni, vanzatori, functionari – pare ca toata lumea este acolo special pentru a te ajuta.

Si o fac si cu placere!


Asta este de fapt marea diferenta! Toata lumea iti zambeste, si se straduieste sa te informeze la maxim. Iti arata pe unde sa o iei, daca ceri informatii te trezesti cu un teanc de hartii pe care iti arata ce detalii te intereseaza – o data cineva chiar a alergat dupa mine cu o harta pe care o gasise mai tarziu cand eu deja eram la doua strazi distanta!


Tot la acest capitol as mentiona bogatia de informatii din aceasta tara. Peste tot vezi afise, planuri, harti, indicatii de tot felul. In tren esti anuntat cand pleci la ce ora ajunge trenul in fiecare gara de pe traseu, iar apoi, cu doua minute inainte de a ajunge in gara esti anuntat ce gara urmeaza, ce legaturi ai din acea gara si pe ce parte este peronul. Plus ti se multumeste pentru ca ai calatorit cu acel tren si, inainte ca trenul sa plece mai departe, conductorul isi cere scuze de la pasagerii care nu au coborat pentru ca i-a facut sa astepte! La hotel, la receptie ti se dau informatii despre trasee turistice, mersul trenurilor, autobuzele locale plus gasesti harti cu restaurantele, barurile, magazinele si institutiile din zona.


Concluzia este ca Japonia este probabil tara in care este cel mai usor sa calatoresti singur, cu familia sau cu prietenii fara sa ai ghid, si fara sa pricepi boaba de japoneza (desi cu engleza stau foarte foarte prost!)

Un Drum Lung